
Aproape ca nu mai exista program informativ fara o stire despre o spargere sau un furt dintr-un imobil, iar majoritatea furturilor din locuinte sau sedii de firma sunt favorizate de faptul ca proprietarii trateaza masurile de securitate dupa principiul: „n-o sa mi se intample tocmai mie“ sau „la mine nu prea este mare lucru de furat“. Si, sa recunoastem, multi oameni, poate chiar unii dintre cunoscutii tai, s-au gandit sa cumpere un sistem de inchidere performant pentru usa de la intrare sau un sistem de alarma doar dupa ce ei sau vecinii au fost victimele unei tentative de spargere sau, mai rau, unei intrari prin efractie.
Si pentru ca problema nu trebuie tratata cu usurinta, iti oferim cateva informatii si sfaturi specializate, pentru a-ti proteja bunurile si locuinta, elaborate de Departamentul de Analiza si Prevenire a Criminalitatii din cadrul Politiei Romane.
Securizeaza usile
Exista cateva aspecte de care trebuie sa tii cont pentru a nu deveni victima hotilor. Primul ar fi acela ca, in ciuda impresiei ca spargerile au loc doar noaptea, hotii actioneaza de obicei ziua, cand toti ai casei sunt plecati, sau in perioada concediilor si merg doar „la pont“. Cu alte cuvinte, ationeaza doar dupa ce au informatii exacte despre bunurile si programul proprietarilor. Asadar, o masura de protectie esentiala este aceea de a avea incuietori, grilaje si usi sigure. Chiar daca, pentru a le schimba sau a le imbunatati, efortul financiar este cateodata mare, nu face rabat de la calitate, fiindca bunurile si siguranta familiei tale sunt nepretuite.
Spargatorii considera ca punctul cel mai slab al unei usi este broasca. Ca metoda de operare, 94 % dintre hoti incearca sa rupa, sa gaureasca cu spiralul sau sa smulga butucul incuietorii. Doar 16% ataca balamalele si tocul usii.
Sfaturi practice:
nu miza doar pe un singur sistem de inchidere, adauga o broasca suplimentara, de preferat ingropata si cu sistem multipunct. O usa cu doua broaste cere mai mult timp pentru a fi deschisa alege doar incuietori cu clasa mare de siguranta (timp de efractie cat mai lung), de preferat monobloc, care au cilindrul („butucul“ care actioneaza broasca) din otel durificat, nu din antimoniu sau alama, si bolturile pline (din bara de otel, nu din teava) opteaza pentru silduri (placutele de metal care acopera butucul) antiefractie, chiar daca nu sunt atat de estetice: din metal masiv, pline, cu prindere doar pe interiorul usii si doar pe surub, nu pe exterior si cu suruburi groase, si mai ales cu „pastile de protectie“ sau „pastile antidrill“. Acestea sunt niste insertii metalice cu autorotire, care acopera cilindrul, rezistente la gaurirea cu spiralul chiar daca sunt mai scumpi, monteaza la usa doar cilindri originali, cu serie si card de securitate, care nu permit copierea cheilor, nu se deschid decat cu cheia originala, iar prin ruperea sau perforarea cateilor (partea cheii care intra in broasca) nu se produce deblocarea mecanica daca vrei sa schimbi usa, nu permite ca golurile de zidarie sa fie umplute cu spuma poliuretanica, ci doar cu beton, si alege o usa (indiferent daca e metalica, plina sau de tip sandwich, ignifuga) cu protectii performante: insertii antigaurire, ranforsari interioare, oteluri tratate, bolturi masive, pline Ia in calcul si montarea unui sistem de alarma antiefractie. Costul acestuia este mai mare (in jur de 700 lei), dar si siguranta locuintei tale va creste. Fii atent insa ca sistemul sa aiba inscrise certificarile de securitate ale forurilor Comunitatii Europene (ISO; IKS; VDS) si cere explicatii amanuntite despre produse, doar de la reprezentantii firmelor specializate
Un sistem de alarma greu de ocolit poate fi: cablat sau wireless (neaparat cu acumulatori), cu anuntare la un dispecerat sau pe telefonul mobil (alarma muta) si integrat (combinat cu un sistem de supraveghere video, automatizare a intrarilor si interfon video de acces).
Instaleaza un sistem de alarmare antiefractie
Daca ai decis sa instalezi un sistem de alarma, nu te lasa incantata de „superofertele“ din pliante si nu il achizitiona de la supermarket ori din piata. Apeleaza doar la firme certificate si autorizate de Politie, care ofera garantie, lucreaza doar cu profesionisti si iti pot configura, recomanda si monta cele mai sigure sisteme.
Un sistem de alarma are scopul de a detecta tentativele de efractie si de a imbunatati securitatea locuintei protejate si cuprinde in general: o centrala de alarma, acumulatori tampon, tastatura LCD si telecomenzi, comunicatoare telefonice, expandoare, senzori digitali de miscare, senzori de geam spart (se pot adauga si senzori de fum sau gaz), bariere de infrarosu, sirene (unitate de avertizare de exterior) cu flash si echipament radio.
Recomandate sunt sistemele de alarma de firma, cum sunt: Paradox si DSC. Acestea, desi presupun o investitie mai mare, au multiple autoprotectii, sunt mai rezistente la uzura, se defecteaza mult mai greu si isi vor dovedi fiabilitatea in timp.
Pune pe hartie un plan al locuintei si fixeaza toate punctele posibile de patrundere (usi, ferestre, garaje, luminatoare, porti, garduri). Alege un loc ferit, greu accesibil in mod normal, pentru a instala centrala alarmei (o debara, o camara sau o pivnita).
Nu miza doar pe un singur mijloc de protectie, care se poate defecta sau poate fi „decuplat“ de hoti, ci gandeste un model „in cascada“, care dubleaza sistemele in diverse combinatii: detectoare de miscare plus microcontacte magnetice, bariere cu infrarosu plus ultrasunete, detectoare de geam spart plus camere video. Asigura-te ca toate componentele au garantie cat mai lunga si certificate de conformitate cu normele europene (marcaj CE).
Pentru a verifica daca este cineva acasa, hotii apeleaza mai mereu la sonerie, iar daca raspunzi, cea mai des folosita „poveste“ este cea cu o asa-zisa familie pe care o cauta si credeau ca locuieste acolo…
Casa, dar si curtea Daca locuiesti la curte, trebuie sa stii ca infractorii considera o casa mult mai tentanta datorita suprafetei mai mari a acesteia si distantei fata de vecini.
Pentru a-ti proteja curtea, tine seama ca vegetatia sa nu ingreuneze vizibilitatea asupra portii si a curtii si sa nu obtureze camerele de supraveghere (daca exista). Daca ai un gard inalt, monteaza dispozitivele pe coama acestuia.
Monteaza o incuietoare solida la poarta si eventual un semnalizator acustic cu videointerfon, un mecanism de blocare automata la usa garajului si chiar o poarta culisanta cu telecomanda ori unele batante, cu inchidere automata. Poti folosi in curte reflectoare automate, cu detectoare de miscare, sisteme de alarma sonica si optica cu hupe si sonerii, iar pentru usi si ferestre – zavoare de otel cu gheara si cremoane cu yala dublate de contacte electromagnetice si avertizoare de geam spart.
Atunci cand esti plecat pentru o perioada mai mare de timp, roaga un vecin sa iti supravegheze locuinta, sa goleasca cutia postala si sa interpeleze persoanele care suna la usa ta. La randul tau, procedeaza la fel.
Atentie la straini!
Patru din cinci furturi din locuinte sunt comise atunci cand proprietarii nu sunt acasa. Inainte de a actiona, spargatorii urmaresc programul celor din casa vreme de cateva zile. Precautia reduce riscul de a fi calcat de hoti In afara de toate sistemele de protectie antiefractie, poti lua masuri proprii de precautie, care nu costa nimic. Asadar, tine seama de cateva sfaturi oferite de specialistii Politiei Romane, pentru a reduce riscul de a deveni victima:
- Foloseste mereu doua sisteme de inchidere a usii si inlocuieste imediat butucul broastei daca ai pierdut cheia;
- Invata-i pe cei mici sa nu dea nici o informatie persoanelor care ii abordeaza pe strada sau la telefon, sa nu permita, sub nici un fel, accesul strainilor in locuinta si sa nu imprumute nimanui cheia, nici macar pentru cateva minute;
- Nu povesti oricui ce program ai tu sau ce aparatura ultramoderna ai cumparat pentru casa;
- Nu permiteti accesul necunoscutilor in scara blocului, chiar daca motiveaza ca reprezinta diferite institutii si intreaba intotdeauna persoanele straine pe cine cauta;
- Daca ai robot telefonic, nu lasa un mesaj cu date clare de identificare sau cu perioada de absenta;
- Daca nu esti acasa, lasa aparatul de radio pornit si lumina aprinsa in camera (nu pe hol), nu trage draperiile la geamuri si nu pune bilete in usa;
- Insista ca usa blocului sa fie dotata cu interfon sau cu un sistem de acces cu cod, care sa fie schimbat la intervale regulate de timp;
- Nu lasa in curte scari sau alte unelte care ajuta la escaladare;
- Daca ai posibilitatea, ia-ti un caine. Este de un real folos;
- Daca pleci pentru mai multe zile, roaga un vecin de incredere sa supravegheze si locuinta ta.